Afectiuni frecvente

Cataracta. Stiati ca principala cauza a scaderii vederii la virstnici e cataracta?

Cataracta se refera la o opacifiere lenta a cristalinului. Lentila clara a ochiului (la nastere) devine treptat tulbure in cursul vietii.
Viteza cu care se produce aceasta deteriorare variaza de la persoana la persoana.

In plus fata de cataracta tipica legata de varsta, exista o varietate de conditii care pot predispune la aparitia prematura a cataractei. Aceasta include alte boli de ochi (ex: inflamatii) si interventii chirurgicale anterioare la ochi, dar, de asemenea, boli sistemice (ex. diabet zaharat) si anumite medicamente (ex: cortizon).

La un anumit grad de opacifiere a cristalinului scade acuitatea vizuala. Daca acuitatea vizuala nu mai poate fi imbunatatita cu ochelari va putem ajuta printr-o operatie de cataracta.

Cand este indicata operatia de cataracta? Acest lucru depinde in mare masura de cerintele dumneavoastra de vedere personale. In general, cataracta se dezvolta lent pe parcursul multor ani, astfel incat timpul exact de pierdere a acuitatii vizuale adesea nu poate fi determinat.
Practic chirurgia cataractei este o procedura electiva si ar trebui sa fie efectuata in cazul in care va simtiti deranjat si doriti o imbunatatire vizuala. Tehnicile chirurgicale moderne permit o procedura rapida cu un risc foarte scazut. O gama larga de implanturi de lentile moderne permite nu numai o restaurare, dar, in cazuri speciale, o imbunatatire a vederii initiale, de exemplu la pacientii cu miopie mare sau astigmatism.

Exista alternative? Cataracta poate fi tratata doar pe cale chirurgicala.
Cum se desfasoara operatia de cataracta?

Operatia de cataracta se realizeaza de obicei prin facoemulsificare (grecescul phakos = lentila). Dupa deschiderea capsulei anterioare a cristalinului masele lentilei sunt rupte, micsorate si absorbite prin ultrasunete sau prin aspiratie simpla. Procedura este efectuata printr-o incizie de 2,2 mm la granita dintre cornee si sclera sau printr—o incizie marita de circa 6 mm in cazurile in care cataracta este foarte avansata. Dupa extractia cristalinului opacifiat se implanteaza un cristalin artificial, adaptat necesitatilor refractive ale globului ocular.

Cataracta Exista o mare diversitate de cristaline artificiale (monofocale standard, monofocale torice, multifocale, cristaline cu filtre de protectie). Cristalinul artificial corespunzator globului ocular este determinat in urma unui consult minutios si a unor masuratori exacte care se efectueaza inainte de operatie.

Tehnicile chirurgicale moderne (sub microscop cu instrumente de microchirurgie) si operatorii foarte bine pregatiti asigura o operatie un risc de complicatii foarte scazut. Desigur insa – ca in orice interventie chirurgicala – ca exista un risc foarte mic de complicatii despre care veti fi informati de catre medicul operator.


Chirurgia plastica orbito - palpebrala

Consultatia se adreseaza pacientilor cu modificari palpebrale de forma si pozitie, cu afectiuni ale sistemului lacrimal (stenoze, obstructii ale cailor lacrimale, formatiuni chistice sau tumorale, infectii si inflamatii) sau cu afectiuni ale regiunii orbitare.

Datorita importantei din punct de vedere estetic si functional a structurilor ce alcatuiesc regiunea orbito-palpebrala majoritatea interventiilor au caracter de chirurgie plastica si reconstructiva.

Cele mai frecvente interventii efectuate:
• Corectia modificarilor palpebrale (ale pleoapelor) de forma si pozitie (entropion, ectropion, ptoza palpebrala)
• Extirparea formatiunilor tumorale palpebrale, care pot fi : benigne (papilomul, chistele pleoapelor) sau maligne (carcinomul, melanomul palpebral)
• Corectarea cicatricelor palpebrale (dupa traumatisme, arsuri)
• Chirurgia estetica palpebrala (blefaroplastii)
• Chirurgia cailor lacrimale (dezobstructii ale cailor lacrimale, extirparea formatiunilor chistice sau tumorale, inchiderea fistulelor ce pot apare la acest nivel.

Chirurgia plastica orbito - palpebrala

Degenerescenta maculara legata de varsta

Aceasta este principala cauza de pierdere a vederii centrale la populatia in varsta mai mare de 65 de ani. Riscul aparitiei degenerescentei maculare legata de varsta (DMLV) creste pe masura avansarii in varsta, incepand cu 50 de ani, ajungandu-se ca cca 30% dintre pacientii de peste 70 de ani sa aiba semnele bolii.

Intrucat degenerescenta maculara legata de varsta nu afecteaza si vederea periferica nu apare orbirea completa, in schimb, vederea centrala este afectata atat pentru distanta cat si pentru aproape. Boala afecteaza initial un singur ochi, dar in timp este posibila afectarea ambilor ochi.

Cauzele DMLV
Cauzele ce determina aparitia degenerescentei maculare legata de varsta nu sunt cunoscute in prezent, dar se poate vorbi de o serie de factori de risc ce cresc posibilitatea de instalare a bolii. Exista o serie de factori nemodificabili ca: varsta, istoricul familial, rasa (cei din rasa alba au risc mai mare), pigmentarea oculara (cei cu iris deschis la culoare au risc crescut), si o serie de factori modificabili: fumatul, obezitatea, hipercolesterolemia, diabetul zaharat, hipertensiunea arteriala, bolile cardiovasculare, dieta saraca in carotenoizi, vitamine antioxidante (C si E) si oligoelemente (zinc, cupru, seleniu).

Tipurile si simptomele DMLV:
Primele semne ale bolii pot fi incetosarea vederii, liniile drepte sunt percepute strambe si tulburari ale vederii centrale.

Formele clinice ale DMLV:
• uscata (atrofica) 85% dintre cazuri
• exsudativa (umeda, neovasculara) 15% dintre cazuri, aceasta din urma determinand in 80% dintre cazuri pierderea rapida si severa a acuitatii vizuale centrale
Forma uscata este initial asimptomatica, cu simple anomalii functionale nesesizate de pacient cum ar fi scaderea sensibilitatii la contrast, scaderea adaptarii la intuneric, scaderea sensibilitatii centrale, anomalii ale vederii colorate. Clinic se traduce prin necesitatea cresterii iluminarii la citit, vedere incetosata central, cu nerecunoasterea figurilor la distanta.
In forma umeda, din cauza sangerarii neovaselor ce se distrug rapid, apare acumulare de lichid si tesut cicatricial fibros ce vor determina modificari ale formei maculei, aceasta trimitand semnale distorsionate catre creier. Liniile drepte incep sa devina odulate, curbate, iar obiectele pot fi vazute mai mici sau mai mari decat in realitate. In centrul imaginilor apar pete negre (scotoame), care devin mai mari pe masura ce aria afectata creste.
Deoarece vederea periferica nu este afectata, pacientul nu orbeste complet ceea ce ii permite desfasurarea activitatilor cotidiene (deplasarea in mediul sau, mancat, imbracat), dar nu va putea citi, scrie, nu va putea recunoaste persoanele pe strada sau sa faca lucruri de finete.

Tratamentul DMLV
Pentru forma umeda a bolii exista in momentul de fata tratament ce pare a fi deosebit de eficient. Tratamentul consta in injectarea intraoculara, in conditii de sala de operatii a unei substante (Avastin, Lucentis, Eylea). Interventia este extrem de usoara pentru pacient iar riscurile sunt minime.

Este important ca dupa o anumita varsta sa se efectueze controale medicale oftalmologice anuale, pentru a incerca prevenirea, incetinirea evolutiei, sau tratarea unor boli, ce pot aparea de multe ori fara prea multe semne.

Din consultul oftalmologic nu trebuie sa lipseasca
• testarea acuitatii vizuale
• masurarea tensiunii intraoculare
• dilatarea pupilei pentru un examen al fundului de ochi
• examen de camp vizual

Diagnosticul degenerescentei maculare legata de varsta se poate stabili in urma unui consult oftalmologic detaliat dar pentru a preciza forma (atrofica sau exsudativa) si stadiul evolutiv sunt necesare investigatii complementare: tomografia in coerenta optica (OCT), angiofluorografia. Aceste investigatii furnizeaza informatii importante despre modificarile existente in structurile retinei, ceea ce determina atitudinea terapeutica si prognosticul recuperarii vizuale. De asemenea un test util pentru diagnosticul si mai ales pentru urmarirea evolutiei DMLV este testul Amsler.
DMLV
DMLV


Glaucomul

Definitie
Sub denumirea de “glaucom” sunt reunite o serie de afectiuni avand etiologii (cauze) diferite care au in comun afectarea progresiva a nervului optic si deteriorarea campului vizual.

Glaucomul este cea mai frecventa cauza de orbire ireversibila pe plan mondial. Cel mai important factor de risc este presiunea oculara crescuta (presiunea oculara normala se considera a fi intre 10 si 20 mmHg) dar se cunosc si alti factori: varsta (prevalenta glaucomului creste dupa varsta de 40 ani), rasa (mai frecvent la rasa neagra), ereditatea, existenta unor afectiuni generale (diabetul zaharat, ateroscleroza) sau afectiuni oculare asociate.

Simptome si metode de diagnostic
Manifestarile sunt diferite in functie de tipul de glaucom. In forma cea mai frecventa, glaucomul cu unghi deschis, in fazele initiale poate sa nu existe nici un simptom evident sau pot sa apara tulburari de vedere intermitente, asociate uneori cu cefalee (durere de cap) asemanatoare cu migrena. In acest stadiu incipient boala poate fi depistata intamplator, la un consult oftalmologic solicitat de exemplu pentru schimbarea ochelarilor. In stadii mai avansate exista o deteriorare semnificativa a vederii iar la consultul oftalmologic se constata presiune intraoculara crescuta, afectarea campului vizual si modificari specifice ale nervului optic.
In glaucomul cu unghi ingust (forma mai putin frecventa, ce apare la ochi cu anumite modificari de conformatie) debutul poate fi brusc, cu dureri oculare, ochi rosu, afectarea importanta a vederii si presiune oculara foarte mare (peste 40-50 mmHg).
Diagnosticul glaucomului se poate preciza pe baza consultului oftalmologic detaliat (presiune oculara crescuta, modificari specifice la examinarea fundului de ochi) dar adesea sunt necesare controale repetate (presiunea oculara poate avea variatii in functie de diferiti factori) si investigatii complementare.

Cele mai importante investigatii pentru diagnosticul si urmarirea evolutiei glaucomului:
• perimetria (examinarea campului vizual)
• tomografia nervului optic
• gonioscopia

Tipuri de glaucom:
a. In functie de etiologie (cauza) se glaucoamele se impart in:
• glaucoame primare (fara o cauza evidenta)
• glaucoame secundare (datorate unor cauze cunoscute, oculare sau extraoculare)

b. In functie de mecanismul cresterii presiunii oculare se disting:
• glaucomul cu unghi deschis
• glaucomul cu unghi ingust (sau prin inchiderea unghiului)

Exista si cazuri particulare (mai rare): glaucomul congenital (prezent la nastere), glaucomul cu tensiune normala (presiunea oculara este normala dar modificarile nervului optic si ale campului vizual sunt cele specifice glaucomului).

Metode de tratament:
Obiectivul tratamentului este reducerea pana la oprire a progresiei bolii. Acest obiectiv se realizeaza in primul rand prin reducerea presiunii oculare.

Metodele de scadere a presiunii oculare:
• medicamentoase (diferite solutii oftalmice care sunt indicate de medicul oftalmolog in functie de nivelul presiunii oculare, stadiul bolii, tipul de glaucom)
• terapia laser (trabeculoplastie, iridotomie) se recomanda in functie de tipul de glaucom si de evolutia sub tratament cu picaturi
• tratamentul chirurgical se recomanda in cazurile care sunt insuficient controlate prin tratament medical si/sau laser sau in cazuri depistate intr-un stadiu avansat

Se mai pot utiliza diferite tratamente adjuvante (medicamente care amelioreaza circulatia sanguina si nutritia nervului optic) dar a caror eficacitate urmeaza a fi dovedita
glaucom